— Ce veți face? a șoptit ea.
Andrei s-a ridicat cu greutate.
— Ce trebuie.
Două zile mai târziu, toată lumea din sat era adunată în curtea familiei Popa. Andrei, sprijinit în baston, cu doctorul și notarul lângă el.
Au fost citite actele adevărate.
Hârtia cu datorie era falsă.
Semnătura, copiată prost.
Martorii, plătiți.
Vasile Popa a albit la față când jandarmii i-au pus mâna pe umăr.
Maria stătea în spate, cu fetele lângă ea, tremurând.
— Terenul și casa revin de drept Mariei Ionescu și copiilor ei, a spus notarul tare, să audă toți.
Un murmur a străbătut mulțimea.
Pentru prima dată după luni de zile, Maria a simțit că aerul nu mai doare.
Andrei s-a întors spre ea.
— Ți-am spus că puterea nu uită. Dar nici recunoștința.
continuare pe pagina următoare
