Andrei Dumitrescu a deschis ochii a doua oară abia spre prânz
Febra îi mai scăzuse. Se uita direct la Maria, de parcă încerca să-i citească sufletul.
— Tu m-ai scos de sub cal? a întrebat el, cu vocea răgușită.
Maria a dat din cap.
— Dacă nu făceam nimic, mureați până dimineață.
Bărbații lui au schimbat priviri neliniștite. Unul dintre ei a șoptit:
— Boierule, trebuie să plecăm. Nu e loc sigur.
Andrei însă nu-și lua ochii de la femeia din fața lui. I-a privit mâinile zdrelite, hainele ude, fetele speriate din spatele ei.
— Cum te cheamă?
— Maria Ionescu.
— Soț?
continuare pe pagina următoare
