Greșeala numărul 1 pe care o face toată lumea cu tonul la conservă
Una dintre cele mai mari greșeli pe care oamenii le fac atunci când cumpără ton la conservă este necunoașterea diferenței dintre speciile de ton. Tipul de ton pe care îl alegeți poate avea un impact semnificativ asupra expunerii la mercur.
Iată o defalcare a celor trei tipuri principale de ton pe care le veți găsi pe rafturile supermarketurilor:
-
Tonul skipjack: Acesta este cel mai mic și cel mai frecvent consumat ton. Este etichetat simplu ca „ton” pe majoritatea conservelor și are cele mai scăzute niveluri de mercur (0,12 părți per milion). Skipjack-ul este cea mai sigură alegere pentru consumul regulat.
-
Ton galben cu înotătoare: Mai mare decât peștele skipjack, tonul galben cu înotătoare trăiește mai mult (7-10 ani) și are niveluri de mercur de aproape trei ori mai mari (0,35 părți per milion). Deși este sigur pentru consum, ar trebui consumat cu moderație.
-
Ton alb: Acesta este cel mai mare și are cele mai ridicate niveluri de mercur (până la 0,50 părți per milion). Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) și Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) recomandă limitarea semnificativă a consumului de ton alb.
Sfat de la profesionist:
Verificați întotdeauna eticheta pentru a vedea ce tip de ton cumpărați. Dacă scrie pur și simplu „ton”, probabil este vorba de pește skipjack, cea mai sigură opțiune. Dar dacă este etichetat „ton ușor” sau „ton galben”, așteptați-vă la niveluri mai ridicate de mercur.
3 alte greșeli frecvente atunci când consumi ton la conservă
-
Necitirea cu atenție a etichetelor: Mulți oameni iau o conservă de ton fără să verifice eticheta. Cu toate acestea, această mică omisiune poate avea consecințe semnificative asupra sănătății. Verificați întotdeauna eticheta pentru tipul de ton și luați în considerare cercetarea transparenței producătorului cu privire la nivelurile de mercur.
-
Exagerarea: Deși tonul din conservă este convenabil, consumul său prea frecvent poate duce la acumularea de mercur în organism. Recomandările alimentare din SUA recomandă consumul a aproximativ 227 de grame de fructe de mare pe săptămână, inclusiv ton. Pentru a reduce expunerea la mercur, alternați tonul cu alți pești cu conținut scăzut de mercur, cum ar fi somonul, sardinele, macroul și păstrăvul.
-
Scurgerea necorespunzătoare a tonului: Indiferent dacă tonul este ambalat în apă sau ulei, este important să îl scurgeți corespunzător. Nerespectarea acestei proceduri poate duce la o maioneză apoasă sau la o salată de ton cu gust suculent. Folosiți o strecurătoare cu ochiuri fine sau capacul conservei pentru a stoarce fiecare picătură de lichid pentru o textură mai bună.
Ton în apă vs. ton în ulei: Care este mai bun?
Iată o informație interesantă: tonul proaspăt este întotdeauna cea mai bună opțiune, dar tonul din conservă poate fi o salvare în zilele aglomerate. Ar trebui să alegi tonul ambalat în apă sau în ulei?
-
Ton în ulei: Mercurul este lipofil, ceea ce înseamnă că se leagă de grăsimi. Prin urmare, atunci când scurgi uleiul, elimini și o parte din mercur. În plus, tonul în ulei conține mai mulți acizi grași omega-3 și vitamina D, deși are mai multe calorii.
-
Ton în apă: Deși are mai puține calorii, tonul ambalat în apă reține mai mult mercur, deoarece nu există ulei care să capteze metalele. Dacă doriți să reduceți la minimum expunerea la mercur, tonul în ulei, bine drenat, ar putea fi alegerea mai inteligentă.
